Stănescu, Lucescu şi Rednic, antrenorii ce au scris istorie la Rapid
Fotbal intern
După desfiinţarea abuzivă a echipei Carmen, portarul Valentin Stănescu şi Bazil Marian au ajuns împreună la Rapid. Stănescu a renunţat la cariera de jucător la 30 de ani şi s-a dedicat antrenoratului. În 1964 a ajuns la cârma Rapidului, iar trei ani mai târziu avea să aducă primul titlu de campioană din istoria clubului. "Nea Tinel" a condus spre succes o trupă de artişti ai gazonului, printre care Rică Răducanu, Sandu Neagu şi Nichi Dumitriu.
32 de ani mai târziu, Mircea Lucescu declanşa revoluţia în Giuleşti, pentru ca în 2003 discipolul Mircea Rednic să reuşească aducerea titlului cu numărul trei pentru Rapid.
Răzvan Lucescu a ajuns în poarta Rapidului în 2000, iar la succesul din 2003 a ocupat fotoliul de vicepreşedinte al clubului. În 2004, Lucescu junior a devenit antrenorul "alb-vişiniiilor", iar în sezonul imediat următor a reuşit cea mai mare performanţă internaţională din istoria clubului: sferturile de finală ale Cupei UEFA la capătul celei mai lungi campanii europene parcurse vreodată de o echipă din România.