Sportul românesc, în doliu. Un antrenor cunoscut de Judo a murit într-un accident teribil
În localitatea Tohat, pe drumul Baia Mare – Zalău, a avut loc sâmbătă după amiază un grav accident rutier. Două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre ele a pătruns pe contrasens.
Una dintre victime, care a fost resuscitată fără succes, este cunoscutul antrenor de judo, Vasile Sălincean.
Din păcate, cu toate eforturile depuse de medici, acesta nu a mai putut fi resuscitat. El se afla la volanul autoturismului care a pătruns pe contrasens, până în acest moment nefiind cunoscute circumstanțele care au dus la producerea acestui grav accident, informează actualmm.ro.
"Este o veste extrem de tristă pentru mine, pentru iubitorii judo-ului. E o pierde extrem de grea, în primul rând pentru familia lui", a declarat la Realitatea TV FLORIN BERCEAN, antrenorul lotului olimpic feminin de judo.
"S-a ocupat de judo, de copii de la cele mai mici vârste până la seniorat, a dat lotului sportivi de mare valoare. (...) Am pierdut un prieten, un coleg, un tovarăș care era alături de noi la bine și la rău. Vreau să transmit condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat", a mai precizat Bercean.
Vasile Sălincean s-a născut în 10 martie 1955, a fost sportiv la U Cluj (1975-1982) ), iar mai apoi antrenor la Voinţa Baia Mare (1984-1988) și CSM Baia Mare (din 1988).