Soţia lui Ekeng, în România. Primele imagini cu nevasta şi cu fetiţa fostului jucător la Bucureşti
Soţia lui Patrick Ekeng, Natalia, a ajuns în România în noaptea de marţi spre miercuri. Femeia, împreună cu fetiţa în vârstă de 2 ani a fostului dinamovist, au fost aşteptate la Aeroportul Otopeni de o maşină a clubului Dinamo. Se pare că Natalia Ekeng ar fi din nou însărcinată.
Până miercuri, trupul lui Ekeng a fost la INML. Apoi, trupul mijlocaşului de 26 de ani va fi depus la stadionul din "Ştefan cel Mare", joi dimineaţa, iar arena va rămâne în tot acest timp loc de pelerinaj, înainte să fie transportat, ulterior, în Camerun.
Patrick Ekeng a suferit un stop cardiorespirator, vineri, la meciul cu Viitorul. A murit o oră mai târziu, la spital.
Sursa foto: Pro TV