Sorana Cîrstea s-a retras din echipa de FED CUP a României!
Sorana Cîrstea, 28 de ani, locul 85 în ierarhia mondială, a postat în urmă cu puțin timp, pe pagina personală de Facebook, un mesaj prin care își anunță fanii și opinia publică că după 12 ani de jucat pentru România, a sosit timpul retragerii din echipa națională de FED Cup!
În ultimul deceniu, Simona Halep și Sorana Cîrstea au fost cele mai bune jucătoare de tenis pe care le-a avut România. În 2013, Sorana a fost prima din componentele actualei generații care a avut o ascensiune fulminantă în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 21 în lume. Tot în aceeași perioadă, Simona Halep după o serie de rezultate remarcabile la junioare, avea să pornească drumul către succesul extraordinar cu care se poate lăuda astăzi.
Palmaresul Soranei Cîrstea cuprinde un titlu WTA câştigat la simplu, la Taşkent (2008), două finale WTA de simplu, la Budapesta (2007) şi Toronto (2013), precum şi 4 titluri WTA la dublu: Fes (2008, alături de Anastasia Pavliucenkova), Luxemburg (2008, alături de Marina Erakovic), Oeiras (2010, alături de Anabel Medina Garrigues), Dallas (2011, alături de Alberta Brianti). De asemenea, a fost sfertfinalistă la Roland Garros în 2009.
Citește pe realitateasportiva.net mesajul emoționant postat de Sorana și află motivele care au stat la baza acestei decizii radicale!