Sondaj IRES, înainte de EURO 2016. Românii, optimiști în privința evoluției naționalei
Aproape jumătate dintre participanții la un studiu IRES cu privire la percepțiile și reprezentările românilor legate de participarea României la EURO 2016 și care se declară interesați de această competiție cred că tricolorii vor ajunge în optimi.
Peste o treime dintre ei sunt chiar mai optimiști și cred că echipa României va depăși faza optimilor: 18% apreciază că naționala va ajunge în sferturile de finală, 10% cred că va ajunge în semifinale, 5% estimează că România va fi finalistă, iar 3% cred chiar că echipa noastră va câștiga această competiție.
Cât privește performanța României în grupa A, 6 din 10 respondenți sunt de părere că naționala se va clasa pe locul 2, un sfert avansează locul 3, în timp ce 8% spun că tricolorii se vor clasa pe primul loc.
Potrivit studiului, un sfert (24%) dintre cei chestionați și care se declară interesați de Campionatul European de fotbal EURO2016 cred că scorul partidei inaugurale a EURO 2016, dintre România și Franța, va fi 1-1. Aproximativ 20% dintre acești respondenți anticipează o victorie a României, în timp ce 37% cred că victoria va aparține echipei Franței, avansând diferite scoruri în acest sens.
Peste jumătate dintre respondenții din același eșantion spun că nu știu cine este căpitanul naționalei României prezente la EURO 2016, 30% îl indică în mod corect pe Vlad Chiricheș, în timp ce 10% cred că acesta este Răzvan Raț.
Printre jucătorii preferați din lotul echipei naționale se numără: Nicușor Stanciu (9%), Gabriel Torje (8%), Vlad Chiricheș (8), în timp ce 17% dintre cei chestionați susțin că nu au un jucător preferat, iar 24% nu știu pe cine să indice în acest sens.
În timp ce 7 din 10 respondenți (70%) știu că Anghel Iordănescu este selecționerul naționalei României la EURO 2016, aproape un sfert dintre respondenții care se declară interesați de această competiție spun că nu cunosc numele antrenorului principal.
Franța este indicată de 35% dintre participanții la studiu ca fiind echipa cu cele mai mari șanse de a ajunge în finala EURO 2016, urmată de Germania și de Spania.
Germania este însă cotată de participanții la acest studii ca fiind echipa cu cele mai mari șanse de a câștiga EURO 2016, fiind urmată de Franța și Spania. Dintre echipele participante la EURO2016, în topul preferințelor suporterilor români se află tot Spania, Germania și Franța.
Aproape jumătate dintre respondenții interesați de EURO 2016 declară că vor urmări doar meciurile mai interesante din această competiție, 18% optează doar pentru meciurile susținute de reprezentativa României și doar 8% spun că vor urmări toate partidele. Acasă, în compania familiei, este mediul indicat de cei mai mulți dintre respondenți ca fiind cel în care vor urmări partidele din cadrul EURO 2016. 60% dintre respondenți indică PRO TV ca fiind postul la care vor urmări meciurile din turneul final.
Studiul IRES a fost făcut pe un eșantion de 1.057 de persoane cu vârste de peste 18 ani în data de 9 iunie 2016, eroarea maximă tolerată fiind de ą 3,1%.