MENIU

Site-ul FRF a fost spart de hackeri. Poliţia a deschis o anchetă UPDATE

O anchetă a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române a fost deschisă după ce site-ul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost atacat de hackeri care au schimbat pagina de start cu o altă interfaţă unde era scris „Albania” şi apăreau mesaje naţionaliste.

Cercetările demarate de Poliţia Română se fac într-un dosar penal deschis pentru infracţiunile de acces neautorizat la un sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice, arată surse din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru News.ro.

Atacul cibernetic asupra site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal a presupus schimbarea paginii de start a site-ului frf.ro cu o altă pagină pe care era scris „Albania”

”În roşu şi negru mă îmbrac, am vulturul pe piept. Ţin capul sus, pentru drapel îmi dau viaţa. Este bine să fii albanez”, este mesajul apărut pe site.

Atacul a purtat semnătura grupului de hackeri nofawkx-al care şi-au trecut inclusiv datele de contact. De-a lungul timpului nofawlkx au dat mai multe atacuri care au vizat site-uri din întreaga lume.

Mai multe articole despre:
fotbal hackeri EURO 2016 FRF.ro