MENIU

Simona Halep rupe tăcerea despre momentele dure din tenis

Simona Halep 

Simona Halep a participat miercuri la o acțiune umanitară, unde a făcut declarații despre cariera ei din sport, din ultimii 20 de ani. 

"Pe parcursul celor 20 de ani de când am început tenisul au fost multe momente grele, însă niciodată nu am spus că renunţ la tenis. Dacă încerci în fiecare zi să te trezeşti cu energie şi încredere, atunci orice e posibil. În viaţă duci o luptă cu tine mereu, pentru că mai apar şi gânduri negative. Dacă ai puterea de a te lupta cu tine atunci vei reuşi indiferent ce îţi propui", a spus numărul 1 WTA mondial.

Halep a explicat că în carieră cea mai frumoasă secundă a fost momentul în care a ridicat trofeul turneului parizian.

"La Roland Garros, când eram condusă cu 1-0 la seturi şi 2-0 la ghemuri, am simţit că dacă nu schimb tactica voi pierde din nou finala. Aşa că am încercat să fiu mai agresivă, să merg spre fileu, să fiu mai relaxată şi să dau importanţă fiecărui punct. Pentru mine o secundă înseamnă foarte mult, practic poate schimba total situaţia meciului. Pot spune că o secundă m-a ajutat să câştig acest Grand Slam, mult dorit şi mult muncit. Cea mai fericită secundă din viaţa mea a fost când am ridicat trofeul. Dar în viaţa personală pot spune că a fost atunci când s-a născut nepoţica mea", a declarat Simona Halep.

Mai multe articole despre:
Tenis Simona Halep