MENIU

Simona Halep. WTA a anunţat-o vineri dimineaţă. Care este următoarea ei adversară

<p>Simona Halep</p>

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, o va întâlni pe americanca Alison Riske, locul 51 mondial, în primul tur al turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), programat între 30 septembrie şi 8 octombrie.

Dacă va trece de runda inaugurală, Simona Halep va juca împotriva câştigătoarei meciului Magdalena Rybarikova (Slovacia, 28 WTA) - Eugenie Bouchard (Canada, 85 WTA).

Pe lângă Halep, alte două românce vor mai evolua la China Open, Sorana Cîrstea (46 WTA) şi Monica Niculescu (65 WTA), conform Mediafax.

Cîrstea va juca în primul tur împotriva jucătoarei germane Mona Barthel (49 WTA), iar dacă se va califica, o va putea înfrunta, în turul secund, pe campioana de la US Open. Sloane Stephens (17 WTA) va debuta împotriva unei jucătoare venită din calificări.

La rândul ei, Monica Niculescu o va întâlni pe britanica Johanna Konta, a şasea favorită a întrecerii şi locul 7 WTA. Câştigătoarea acestei partide va juca în turul următor cu americanca Shelby Rogers, locul 57 WTA, sau chinezoaica Shuai Peng, numărul 24 mondial.

Turneul de tenis de la Beijing se desfăşoară pe hard şi este dotat cu premii totale de 6.381.679 de dolari.

Mai multe articole despre:
Beijing Simona Halep