MENIU

Simona Halep. Veşti proaste pentru Simona Halep. Ar fi preferat ca asta să nu se întâmple

Venus Williams, numărul 8 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Indian Wells (Statele Unite), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, învingând-o în două seturi, 6-3, 6-2, pe spaniola Carla Suarez Navarro (nr.27), într-o partidă disputată joi. Probabil, Simona Halep ar fi sperat ca Venus să nu se califice, pentru a mai scăpa de o adversară de mare clasă în lupta pentru titlu la Indian Wells.

În vârstă de 37 ani, cea mai mare dintre surorile Williams a acces cu această ocazie pentru prima oară, din 2001 şi până în prezent, în penultimul act al competiţiei din California, conform Agerpres. În semifinale, Venus Williams o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina.

În cealaltă semifinală de la Indian Wells se vor înfrunta românca Simona Halep, numărul unu mondial, şi japoneza Naomi Osaka, ocupanta locului 44 în clasamentul WTA, care şi-au asigurat calificarea încă de miercuri. Halep a dispus cu 6-4, 6-7 (5), 6-3 de croata Petra Martic, în timp ce Osaka a reuşit să o învingă pe Karolina Pliskova din Cehia, favorita numărul 5, în faţa căreia s-a impus în două seturi, 6-2, 6-3.

Mai multe articole despre:
Indian Wells Simona Halep