MENIU

Simona Halep. Svetlana Kuzneţova, afirmaţie neaşteptată la adresa numărului 1 WTA

Simona Halep

Dacă vorbim despre Top 20 WTA, gândul ne fuge imediat la rivalităţi, însă în tenisul feminin apar şi sentimente de prietenie. Simona Halep află că una dintre jucătoarele importante din circuit şi-a dorit ca ea să devină lider mondial.

Simona Halep (1 WTA) a câştigat aprecierea rivalelor din circuit, existând chiar şi o jucătoare ce i-a devenit fană! Svetlana Kuzneţova (Rusia, 12 WTA) oferă o mostră de fair-play, dezvăluind că i-a ţinut pumnii Simonei să urce în fotoliul de lider WTA. Declaraţia a apărut într-un interviu pe care "Sveta" l-a acordat în ţara ei natala, pentru "Sport Express", după ce rusoaica a fost rugată să comenteze actuala situaţie din tenisul mondial - care nu este dominat categoric de nicio jucătoare.

"Acest lucru oferă presei un motiv suplimentar de a scrie despre tenis. Personal, i-am ţinut pumnii Simonei Halep să ajungă lider mondial. Mulţi nu îi dădeau nicio şansă, dar a reuşit această performanţă într-un moment în care nu se aştepta. Asta se întâmplă des în viaţă", a spus veterana în vârstă de 32 de ani, dublă câştigătoare de Grand Slam, care a continuat să o laude pe Halep: "Comunicăm în vestiar, dar nu pot spune că am legat o mare prietenie. Nici măcar nu mergem la cină, dar Simona este sinceră şi prietenoasă. O respect foarte mult!".

Halep şi Kuzneţova s-au întâlnit de 7 ori până acum, iar istoria jocurilor directe e de partea Simonei, scor 4-3. Cele două au făcut deliciul fanilor la Roland Garros, anul trecut, când au avut un dialog spumos pe Instagram, legat de ploaia ce le-a dat bătăi de cap în timpul meciului, conform Mediafax.

Mai multe articole despre:
Simona Halep