Simona Halep stă cu emoţii: “Mi-e puțin teamă de ce va urma”
Simona Halep şi-a revenit după ce a fost infectată cu COVID-19, însă conjunctura continuă să îi dea emoţii. Numărul doi mondial se teme cu gândul la o nouă întrerupere a circuitului mondial.
Gândul la o nouă perioadă de carantină o nelinişteşte pe Simona Halep. În primăvară, sportivii nu s-au putut antrena timp de două luni în România, până la ridicarea restricţiilor venită abia pe 15 mai.
“Îmi e teamă puțin. Am stat 14 zile în casă și nu a fost deloc ușor. Fiind o persoană foarte activă, mi-a fost greu să nu pot alerga, să nu pot să ies la aer deloc. Mi-e puțin teamă de ce va urma, dar sper totuși să trecem peste mai ușor decât în martie și aprilie” – s-a destăinuit numărul doi WTA pentru Digi Sport.
Simona Halep şi-a reluat în această săptămână antrenamentele după ce a trecut cu bine peste infecţia cu COVID-19.
Halep îşi va începe anul următor în Australia, acolo unde va pregăti participarea la primul turneu de grand slam al anului.