MENIU

SIMONA HALEP s-a calificat în finală la MADRID

Simona Halep

SIMONA HALEP. Românca, locul 5 mondial, a trecut, greu, în trei seturi, de numărul 6 mondial, cehoaica Petra Kvitova.

SIMONA HALEP e în finală la Madrid, după ce a trecut în trei seturi de cehoaica Petra Kvitova. Românca a pierdut primul set la tie-break 6-7, dar a revenit și s-a impus în următoarele două: 6-3, 6-2.

Simona Halep şi Petra Kvitova s-au mai întâlnit o singură dată, în finala turneului de la New Haven, în 2013. Halep s-a impus atunci cu scorul de 6-2, 6-2.

Halep s-a impus în două ore, 36 de minute şi 38 de secunde.

Prin accederea în finală, românca şi-a asigurat un premiu de 342.600 de euro şi 650 de puncte WTA, scrie MEDIAFAX.

SIMONA HALEP va juca duminică pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie de după Grand Slam. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în faţa sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

SIMONA HALEP a câştigat până în prezent şapte turnee, dintre care şase în 2013 (Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia) şi unul în 2014 (Doha). Românca nu a mai pierdut o finală WTA din 2012. Conform WTA, ea a fost învinsă în finalele de la Fes în 2010 şi 2011 şi Bruxelles în 2012

Mai multe articole despre:
Tenis Simona Halep Petra Kvitova