MENIU

SIMONA HALEP. Declarație-SURPRIZĂ înainte de România-Serbia

Simona Halep

SIMONA HALEP. Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, marţi, că nu crede că România se va putea impune în confruntarea cu Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale, după primele trei meciuri, însă a precizat că scorul final nu are nicio importanţă.

SIMONA HALEP. "Va fi un meci foarte greu, mai ales că Ivanovici a câştigat un Grand Slam şi are experienţă foarte mare. Sunt încrezătoare, cred că putem câştiga această partidă, dar sunt pregătită pentru un meci foarte greu. Nu putem să ne gândim la 3-0. Am încredere că putem câştiga şi cu 3-2. Nu am o problemă cu scorul, o să lupt şi vom vedea ce se va întâmpla acolo. Sunt sigură că şi ele se vor pregăti foarte bine pentru acest meci, pentru că nimeni nu vrea să o ia de la început anul viitor la Budapesta", a spus Halep.

Simona Halep a afirmat că nu îşi doreşte ca meciul său cu Ana Ivanovici să fie la fel de greu precum cel avut anul trecut la Sofia. "Cu Ivanovici am avut şi noroc, pentru că la Sofia am revenit de la 3-1 pentru ea în decisiv. Nu mai vreau un meci aşa de greu şi să revin în setul trei. Eu sunt oarecum încrezătoare, pentru că orice meci este deschis. Poate câştiga oricine la nivelul acesta. Am un joc bun, simt mingea foarte bine aici pe Terenul Central. Sper ca publicul să îmi dea putere să aduc ambele victorii, dacă nu, voi vedea", a adăugat Halep.

Halep a precizat că nu a mai jucat în România de aproape doi ani. "Nu am mai jucat acasă de foarte mult timp. Cred că acum doi ani am jucat un turneu aici, în România. Anul acesta avem două evenimente, pentru că avem şi turneul WTA din vară. Este un eveniment foarte mare pentru ţara noastră, pentru că nu cred că s-a mai jucat Fed Cup până acum în România. Este un eveniment frumos şi cred că trebuie să ne bucurăm cu toţii", a explicat Halep.

Întâlnirea dintre România şi Serbia va avea loc sâmbătă şi duminică, la Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate sâmbătă, iar a doua zi se vor disputa celelalte două partide de simplu şi meciul de dublu.

Echipa care va câştiga întâlnirea va accede în a doua Grupă Mondială.

Mai multe articole despre:
Simona Halep Sorana Cîrstea România-Serbia FedCup