MENIU

Simona Halep la Roland Garros. Românca are BBC şi L'Equipe la picioare. Ce spun jurnaliştii străini

<p>Simona Halep&nbsp;</p>

Simona Halep (favorită 1) a învins-o miercuri pe Alison Riske (SUA, 83 WTA), scor 2-6, 6-1, 6-1 în primul tur la Roland Garros. Pentru Halep urmează joi un duel cu Taylor Townsend (SUA, 72 WTA).

Simona Halep a stat o oră şi 37 de minute pe teren în primul meci de la Roland Garros, s-a regrupat după un început complicat, şi s-a calificat în turul 2, acolo unde o va înfrunta pe Taylor Townsend.

Jurnaliştii străini au observat startul mai slab de meci al Simonei Halep, dar au notat că numărul 1 WTA s-a regrupat rapid.

"Numărul unu mondial şi-a început cursa pentru câştigarea primului Grand Slam din cariera cu o revenire nervoasă, într-un meci amânat din cauza ploii", au reacţionat cei de la BBC Sport.

"Simona Halep a avut un start ratat de meci, dar a luat apoi măsuri împotriva lui Alison Riske", a titrat L'Equipe, preluat de Telekomsport.

"Simona Halep a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Alison Riske. Cu o zi întârziere, numărul 1 mondial a evitat o surpriză, după ce în primul set a comis 16 erori neforţate şi doar patru lovituri câştigătoare. Halep a revenit, însă, în meci şi s-a impus într-o maniera autoritară, cu 20 de lovituri câştigătoare şi 28 de erori neforţate" a scris site-ul oficial al WTA.

Mai multe articole despre:
Roland Garros presa străină Simona Halep