Simona Halep revine. Va participa la turneul de la Cincinnati
Simona Halep (23 de ani) a abandonat în finala turneului de la Toronto, în setul decisiv al partidei cu Belinda Bencic (numărul 12 WTA), dar a anunțat prin intermediul Digi Sport că va participa la turneul de la Cincinnati, unde speră la un parcurs cât mai bun.
În Canada, Halep a avut ocazia să se întâlnească pe teren cu fostul lider mondial Justine Henin, idolul româncei.
Simona a vorbit despre acest moment emoționant în exclusivitate pentru telespectatorii Digi Sport: "Am avut emoții când am întâlnit-o, a fost pentru prima dată, fiind idolul meu nu este ușor să stai de vorbă. Am rugat-o să facem o poză. Am luat de la jocul ei agresivitatea, faptul că deschid terenul mai mult și încerc să închei cât mai repede punctul", scrie digisport.ro.
Despre starea sa fizică, Simona Halep a declarat: "Mă simt mai bine ca ieri, dar nu mă simt foarte bine. Contează foarte mult pentru mine. Încerc să mă recuperez cât de bine pot și sper să am un turneu bun aici. Mai am o zi, două până începe turneul și sper să dau tot ce pot și aici".