Simona Halep, refuzată de un mare nume, care nu vrea s-o antreneze
Fosta jucătoare de tenis australiancă Rennae Stubbs (47 de ani) a anunţat, vineri, 16 noiembrie, că nu va fi antrenoarea Simonei Halep în sezonul viitor, preferând să rămână alături de Karolina Pliskova (8 WTA), jucătoare cu care colaborează începând din această toamnă.
După despărţirea de Darren Cahill, vocile importante din tenisul românesc i-au recomandat Simonei să-şi aleagă un nume mare pe care să-l aibă în lojă, iar unele zvonuri au vorbit despre intenţia lui Cahill de a o recomanda pe Rennae Stubbs. În relaţii foarte bune cu antrenorul australian, Stubbs, care este şi o mare admiratoare a Simonei Halep, a anunţat că nu va colabora cu românca, potrivit Mediafax.
La fel ca Darren Cahill, Rennae Stubbs e legată de televiziuni printr-un contract care-i permite să comenteze meciuri importante din tenisului feminin, dar acest detaliu nu a împiedicat-o să înceapă o colaborare cu Karolina Pliskova, a opta jucătoare a lumii pe care o antrenează din această toamnă. E de aşteptat, aşadar, ca parteneriatul celor două să continue şi în 2019, an în care fostul lider mondial din Cehia speră să revină la forma bună din ultimii ani.