Simona Halep redevine numărul 2 mondial
Simona Halep primește o veste uluitoare înaintea meciului cu italianca Sara Errani din sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart.
Simona Halep va fi din nou numărul 2 mondial, după ce rusoaica Maria Șarapova a fost eliminată în optimile turneului din Germania de nemțoaica Angelique Kerber.
Halep joacă vineri la prânz cu Errani și pleacă cu un avantaj în plus în fața italiencei, și asta chiar dacă scorul întâlnirilor directe dintre cele două este egal, 1-1.
Eranni a mărturisit joi că este epuizată. "Vă spun adevărul, sînt atît de obosită după meciurile din Fed Cup. Din fericire, am mai avut o zi liberă la Stuttgart, dar în timpul meciurilor se simțea oboseala. De la turneul de la Rio, n-am avut nici o săptămînă liberă", a declarat italianca într-o conferință de presă. Eranni a vorbit și despre adversara sa. "Ultima dată când ne-am întâlnit, la Doha, m-a surprins foarte mult. Atunci nu era aşa sus în clasament, nu făcuse încă rezultate foarte bune, dar am simţit că are un nivel înalt. Va trebui să mă bazez foarte mult pe dreapta mea, să o fac să se mişte. Cam asta este pe scurt, dar va trebui să mai vorbesc cu antrenorul meu", a spus Errani.
Meciul dintre Halep și Eranni are loc vineri, de la ora 15.00.