MENIU

Simona Halep, prima reacţie după ce a revenit pe locul 2 WTA

Simona Halep

Simona Halep s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 916.131 dolari, după 6-2, 6-3 cu ucraineanca Lesia Ţurenko, victorie în urma căreia va urca pe locul al doilea în ierarhia mondială.

În sferturi o va întâlni pe germanca Julia Goerges (30 ani), numărul 16 mondial, care a trecut de americanca Alison Riske cu 6-1, 6-7 (5), 6-4.

"A fost un meci foarte bun. Nu era ușor, veneam după un turneu indoor. Am rămas concentrată și am revenit, chiar și dacă am fost condusă în setul secund. Nu contează acum clasamentul. Eu joc pentru a câștiga fiecare meci. Dacă voi fi în formă bună, voi lupta pentru a reveni pe locul 1 WTA", a spus Simona Halep pentru Digisport 1.

Mai multe articole despre:
Simona Halep prima reactie