Simona Halep. Anunţ crunt de la Simona Halep. Nr.1 WTA a luat o măsură drastică
Simona Halep a fost eliminată de la Miami, în turul 3, de la Agnieszka Radwanska, după un meci în 3 seturi.
Simona Halep a pus înfrângerea în faţa polonezei pe seama multelor greşeli neforţate pe care le-a comis de-a lungul unui meci pe care l-a început perfect, dar pe care l-a scăpat din mâni în seturile al doilea şi al treilea.
Simona Halep a anunţat că va lua o pauză de o lună de zile.
Simona va lua o pauză de o lună de zile, urmând să revină pe teren la Cluj, între 21-22 aprilie, în partida de Fed Cup cu Elveţia. Apoi, pentru liderul mondial va da startul aventurii pe zgură la Stuttgart (23-29 aprilie), competiţia din Germania la care în 2018 s-a oprit în semifinale: "Vor urma antrenamente şi încerc să muncesc mai mult. Am fost accidentată şi nu prea am putut să fac ce trebuie. Fizic, sunt sănătoasă, cât se poate. Va trebui să mă odihnesc un pic şi după aceea să o iau de la capăt. E obiectivul meu să joc în Fed Cup şi să câştig meciurile", a mai declarat Halep.
"Îmi iau la revedere de la Miami cu această lovitură frumoasă, din drop. Ne vedem pe zgură. Următoarea oprire: Cluj. Fed Cup", a scris Simona Halep pe Facebook.