MENIU

Simona Halep.Mesajul româncei pentru suporterii care i-au strigat din tribune "Rupe-o, tată, rupe-o"

<p>Simona Halep</p>

Simona Halep (2 WTA) a făcut un apel la fanii români prezenţi la Toronto să se comporte cu mai mult fair-play faţă de adversari după ce, în timpul meciului cu Barbora Strycova (Cehia, 26 WTA), unul dintre suporterii din arenă a strigat "Rupe-o, tată, rupe-o!".

"Le mulţumesc pentru susţinere, dar cred că ar trebui să se comporte cu un pic mai mult fair-play pentru adversar, pentru că astăzi, în opinia mea, s-au depaşit un pic limitele", a declarat jucătoarea română, potrivit paginii de Twitter Simona Halep Band. Arbitra de scaun, croata Maria Ciciak, s-a adresat în limba română fanilor pentru a putea relua meciul, conform Mediafax.

Halep s-a impus, scor de 6-1, 6-0, în faţa jucătoarei cehe Barbora Strycova, iar în sferturile de finală ale turneului din Canada o va întâlni pe franţuzoaica Caroline Garcia (21 WTA).

Evenimentele de la Toronto vin la câţeva luni distanţă de la episodul Fed Cup, în care a fost implicat căpitanul nejucător al echipei României. Atunci, după ce un suporter a jignit-o pe Johanna Konta şi aceasta a început să plângă, mergând la vestiare, Ilie Năstase s-a certat cu arbitrul de scaun şi cu o jurnalistă britanică, fiind suspendat de către ITF.

Mai multe articole despre:
Simona Halep