MENIU

Simona Halep s-a calificat în sferturile tuneului de la Roma. Keys a abandonat înainte de meci

Simona Halep s-a calificat direct în sferturi la Roma după ce americanca Madison Keys a anunțat cu 90 de minute înaintea meciului că se retrage, din cauza problemelor cu spatele.  

Simona Halep se califică astfel pentru al doilea an consecutiv în sferturile Openului de la Roma fără prea mult efort. Simona Halep acumulează 6.875 de puncte şi revine pe prima poziţie în clasamentul live. 

În sferturile de finală, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Caroline Garcia şi Sloane Stephens.

.......................

Simona Halep şi Keys s-au întâlnit o dată şi La Roma. S-a întâmplat în 2014, când românca s-a impus în trei seturi, scor 5-7, 6-0, 6-1, apoi a jucat finala, pierdută în faţa Mariei Sharapova.

"N-am mai jucat de foarte mult timp contra ei, dar ţin minte un meci aici, la Roma. Ştiu cât de cât ce trebuie să fac, dar fiecare meci cu o jucătoare de top e diferit. Mă aştept la un meci greu, dar sunt pregătită să dau tot ce am mai bun", a precizat Halep pentru Digisport.

Simona Halep s-a impus în cinci dintre şase întâlniri cu jucătoarea din Statele Unite, însă cele două nu au mai fost adversare din 2016.

Mai multe articole despre:
Roma Simona Halep - Madison Keys