Simona Halep și celelalte tenismene ale României, imagine superbă înaintea meciului din Fed Cup
Simona Halep și celelalte tenismene ale României sunt gata de meciul cu Franța din Fed Cup, care ar putea să le ducă în finala competiției.
Simona Halep va începe semifinala cu Franța din Fed Cup, prin meciul împotriva Kristinei Mladenovic, un meci important pentru moralul tenismenelor României. Partida este programată sâmbătă, de la ora 15:00, scrie Realitateasportiva.net.
Urmează confruntarea dintre Mihaela Buzărnescu şi Caroline Garcia.
Cea de-a doua zi a semifinalei, duminica, începe întâlnirea dintre primele rachete ale celor două echipe, Simona Halep şi Carolina Garcia, de la ora 14.00. Apoi se vor întâlni Mihaela Buzărnescu şi Kristina Mladenovic.
Partida de dublu, dintre perechile Monica Niculescu / Irina Begu şi Kristina Mladenovic / Caroline Garcia va fi ultima a zilei.
Cotidianul sportiv francez L'Equipe are cuvinte de laudă pentru Simona Halep, înaintea meciurilor.
"Simona Halep: patroana în misiune pentru semifinala Franţa-România." Titlul aparţine principalului cotidian sportiv din Franţa, L'Equipe. "Numărul doi mondial conduce echipa României şi şi-a făcut din Fed Cup principalul obiectiv al sezonului", mai scrie ziarul francez, citat de RFI Romania.
L'Equipe notează dealtfel că "dacă Halep este lider natural pe teren, ea se impune şi în vestiare."
Cu o zi înainte de începerea meciurilor, Simona Halep a postat pe Facebook câteva poze cu întreaga echipă, în costumație elegantă, la cina oficială.