MENIU

Simona Halep, gest revoltător, azi, la aeroportul Otopeni.S-a întors în ţară, oamenii au fost uluiţi

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a retras din turneul WTA de la Doha, dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, vineri seara, după ce a învins-o în sferturi pe Catherine Bellis (SUA), cu 6-0, 6-4, a anunţat site-ul WTA.

Halep, care a anunţat că nu va participa nici la turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare, pentru care primise un wildcard, a precizat că s-a retras din competiţie din cauza accidentării de la picior.

Simona Halep s-a accidentat în timpul turneului de la Melbourne, Australian Open, în primul tur la glezna stângă, iar apoi şi la glezna dreaptă, iar apoi nu a putut juca în meciul de Fed Cup dintre România şi Canada.

Citiţi şi:

Simona Halep. Ce a zis Wozniacki când a auzit că Halep s-a retras la Doha şi nu-i mai suflă-n ceafă

Sâmbătă, Simona Halep s-a întors în ţară, pe aeroportul Henri Coandă. Gestul revoltătot al româncei a fost cel de a evita discuţiile cu presa, în condiţiile în care fanii sunt curioşi să afle detalii despre starea medicală a numărului 2 mondial.

Simona a vorbt vineri, la Digisport, despre cât va sta departe de terenul de tenis. "Îmi trebuie pauză, nu am stat suficient după injecţia pe care am făcut-o acasă. Următorul turneu este Indian Wells, m-am retras şi de la turneul de la Dubai. Sper să joc la Indian Wells", a declarat Simona Halep pentru Digi Sport. Turneul de la Indian Wells începe pe 5 martie 2018.

Mai multe articole despre:
aeroport Simona Halep