MENIU

Simona Halep critică dur gestul lui Ilie Năstase de la Fed Cup

<p>Simona Halep</p>

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a patra favorită a turneului WTA de la Stuttgart, a declarat, marți, că Ilie Năstase a greșit, fără a preciza la care dintre declarațiile căpitanului nejucător al echipei de Fed Cup a României s-a referit.

"Ce a făcut el este greșit, în opinia mea .... Felul în care a vorbit nu mi-a plăcut și nu pot accepta acest lucru'', a declarat Halep pentru WTA Insider, scrie Agerpres.ro.

Năstase, primul lider al clasamentului ATP, a făcut o afirmație caracterizată drept ''rasistă'' și ''sexistă'' de Serena Williams despre ea și copilul său nenăscut.

Într-o conferință de presă desfășurată înaintea meciului dintre România și Marea Britanie, din Fed Cup, Năstase a fost întrebat ce părere are despre faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnaliști.

În alt doilea incident, în setul secund al meciului de sâmbătă dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, la scorul de 2-1 pentru româncă, Ilie Năstase, căpitanul nejucător al României, a avut o discuție cu arbitrul de scaun, a intervenit apoi și arbitrul oficial, iar Năstase a fost trimis în tribună, pentru ca apoi să fie evacuat din incinta terenului.

Locul său pe bancă a fost luat de jucătoarea Monica Niculescu. Cîrstea a reușit apoi un break și s-a desprins la 3-1, dar meciul a fost întrerupt din nou de arbitrul elvețian. Konta a izbucnit în lacrimi și a fost nevoie ca Simona Halep să facă un apel la spectatori pentru a păstra decența în timpul meciului.

Crainicul a făcut un nou apel spectatorilor, avertizându-i că echipa României poate fi descalificată.

Cîrstea și Konta au reluat jocul după trei minute de încălzire, dar românca nu și-a mai regăsit ritmul, Konta reușind punct după punct, încheind setul cu 6-3.

Mai multe articole despre:
Tenis Ilie Năstase Simona Halep