MENIU

Simona Halep. Cât de gravă este accidentarea nr.1 WTA. Ce spune românca despre starea ei

Simona Halep.

Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat cu ceva emoţii în runda a doua a turneului Australian Open, luni, la Melbourne, după ce a trecut de australianca Destanee Aiava cu 7-6 (5), 6-1.

Halep a început cu dreptul şi setul al doilea, a luat primul ghem, dar în ghemul al doilea, la 30-30, a alunecat şi s-a accidentat la gleznă, conform Agerpres. După ce a primit îngrijiri, liderul mondial a putut continua, a făcut break, iar apoi şi l-a consolidat (3-0). Simona a jucat în continuare exact, fără să forţeze, a profitat la maximum de erorile adversarei şi a încheiat setul cu 6-1.

"Nu am început bine meciul, dar am luptat. Mi-am zis că trebuie să cred în mine, pentru că voi câștiga meciul. Mi-am deschis terenul și totul a ieșit bine. Am fost speriată de accidentare, pentru că e glezna unde am mai avut probleme. Trebuie să fac recuperare și sper totul să fie în regulă", a spus Simona Halep după meci.

Mai multe articole despre:
Simona Halep