Simona Halep. Anunţul lui Mihai Covaliu despre româncă. O ţară întreagă aştepta acest moment
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, și-a manifestat optimismul că Simona Halep, nr. 1 mondial al tenisului feminin, se va alătura echipei olimpice a României la JO 2020 de la Tokyo, cu dorința de a câștiga medalia de aur.
Covaliu, prezent la ceremonia de acordare a unor distincții olimpice pentru sportivii avansați în clasamentele JO 2008, a declarat că după finala de la Roland Garros a fost convins că Simona Halep va urca pe primul loc în WTA, conform Agerpres.
''Simona Halep este nr. 1 mondial. Am spus după finala de la Roland Garros, pe care a avut-o în mână, dar a pierdut-o. A pierdut atunci finala și posibilitatea de a deveni nr.1 mondial. Am spus atunci că e o chestiune de timp până când Simona va ajunge nr. 1 mondial. Iată că acest lucru s-a întâmplat, și-a împlinit visul, a ajuns acolo unde spera toată lumea. Sunt convins că și de acum încolo vor mai fi astfel de momente, în care va coborî, va urca din nou pe locul I. Asta este viața sportivului și noi suntem datori s-o încurajăm, s-o aplaudăm, s-o susținem, mai ales atunci când trece prin momente mai puțin plăcute. Asta e datoria noastră'', a declarat Covaliu.
Șeful COSR este convins că Simona Halep, care nu a participat la JO 2016, nu va rata un alt prilej de a merge la o olimpiadă cu scopul de a câștiga titlul olimpic.
''Este decizia ei, trebuie să simți să concurezi pentru România, să vrei să participi la Jocurile Olimpice. Dar eu cred că va veni vremea când Simona va dori să se alăture echipei olimpice pentru Tokyo 2020. Pentru că dacă mă gândesc bine, din palmaresul ei nu îi lipsește decât o medalie olimpică, cea de aur , și cred că Simona are toate atuurile să ajungă să cucerească această medalie''.
Simona Halep va participa în perioada următoare la Turneul Campioanelor de la Singapore, care reunește cele mai bune 8 jucătoare ale lumii la simplu și opt perechi la dublu.