MENIU

Simona Halep, anunț neașteptat despre eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep

Simona Halep, liderul clasamentului mondial, a fost eliminată surprinzător în turul 3 al turneului de la Wimbledon, de către taiwaneza Su-Wei Hsieh (locul 48 WTA), scor 6-3, 4-6, 5-7. Românca a recunoscut că nu s-a adaptat în totalitate condițiilor de joc pe iarbă, potrivit realitateasportiva.net. 

”Da, cu siguranţă a fost mai puţin bine că n-am avut un meci înainte, dar a fost şi bine, pentru că n-am avut timp să am meciuri, că am mers spre finală la Roland Garros. Nu poţi să le ai pe toate. M-am simţit bine, a fost bucurie foarte mare că am câştigat la Roland Garros.

Am fost super concentrată pe Wimbledon, dar suprafaţa e dificilă şi n-am prea reuşit să-mi fac jocul. E foarte greu să te acomodezi pe iarbă după ce vii de pe zgură, e cu totul altceva. Am încercat cât s-a putut să mă adaptez, dar n-a ieşit în ultimul meci” a precizat Simona Halep, potrivit realitateasportiva.net. 

Mai multe articole despre:
Tenis Simona Halep wimbledon 2018