MENIU

Simona, din nou la înălțime! Halep, una dintre cele mai bune jucătoare ale ultimului deceniu

Americanii au anunțat topul celor mai bune jucătoare ale ultimului deceniu.

Jurnaliștii de la Tennis Channel au alcătuit un clasament pe baza rezultatelor obținute de jucătoarele de top în perioada ianuarie 2010 și septembrie 2019.

Simona Halep se situează pe locul 2 în clasament datorită poziției de lider WTA pe care a ocupat-o timp de 64 de săptămâni, dar și datorită celor două titluri de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).

De asemenea, americanii au amintit și de titlurile câștigate de sportiva româncă. Simona are în palmares 19 titluri WTA.

„Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA.

Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi la Wimbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice” au scris americanii.

Prima poziție în clasament este ocupată de Serena Williams, adversara Simonei din finala de la Wimbledon.

Vezi clasamentul complet pe realitateasportiva.net.