MENIU

Serena Williams, noua forţă de la US Open, după eliminarea Simonei Halep. Show în primul tur

Simona Halep

Serena Williams, fost numărul unu mondial, s-a calificat fără probleme în turul secund al Openului Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-4, 6-0, pe poloneza Magda Linette, într-o partidă disputată luni la New York.

Serena Wiliams, aflată acum pe locul 26 în clasamentul WTA, o va avea ca adversară în meciul următor pe Carina Witthoeft (101 WTA), care a dispus cu 6-3, 7-6 (8/6) de Caroline Dolehide din Statele Unite, conform Agerpres.

Reamintim, Simona Halep (1 WTA) a fost eliminată în primul tur la US Open. Ea a fost învinsă de Kaia Kanepi (Estonia; 44 WTA), scor 2-6; 2-4. Liderul clasamentului WTA a părăsit ultimul Mare Şlem al anului încă din turul de debut. Halep a avut o evoluţie slabă pe parcursul întregului meci, reuşind 9 lovituri câştigătoare şi 9 erori neforţate. De partea cealaltă, Kanepi a reuşit 13 lovituri câştigătoare, a fost mult mai prezentă în joc şi a condus punctele de fiecare dată.

Mai multe articole despre:
Serena Williams noua forţă