Serena Williams a jucat la Australian Open. Ce a făcut în meciul cu elvețianca Belinda Bencic
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul 2 mondial, a învins-o ușor, cu 6-4, 6-3, pe elvețianca Belinda Bencic, marți la Melbourne, în meciul de debut la actuala ediție a Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului.
Williams (35 ani) a dominat-o categoric pe Bencic, speranța tenisului elvețian, care traversează însă o criză de încredere. Aflată anul trecut pe locul 7 WTA, Bencic (19 ani) a căzut pe locul 59 în urma accidentărilor și a înfrângerilor. În anul 2015, ea reușise să o învingă pe Serena, cu ocazia turneului de la Toronto, conform Agerpres.
În turul următor, campioana din Statele Unite o va înfrunta pe cehoaica Lucie Safarova, o altă fostă jucătoare din top 10 WTA, aflată acum pe un modest loc 61, care a trecut la rândul ei de belgianca Yanina Wickmayer, în fața căreia s-a impus în trei seturi: 3-6, 7-6 (9/7), 6-1.
Alte favorite care au debutat cu dreptul, marți la Melbourne, sunt Karolina Pliskova (Cehia/N.5), învingătoare cu 6-2, 6-0 în fața spaniolei Sara Sorribes, și Dominika Cibulkova (Slovacia/N.6), care a dispus cu 7-5, 6-2 de cehoaica Denisa Allertova.
Rezultate — turul 1:
Serena Williams (SUA/N.2) — Belinda Bencic (Elveția) 6-4, 6-3
Elena Vesnina (Rusia/N.14) — Ana Bogdan (România) 7-5, 6-2
Anna Blinkova (Rusia) — Monica Niculescu (România) 6-2, 4-6, 6-4
Dominika Cibulkova (Slovacia/N.6) — Denisa Allertova (Cehia) 7-5, 6-2
Karolina Pliskova (Cehia/N.5) — Sara Sorribes (Spania) 6-2, 6-0
Jelena Ostapenko (Letonia) — Lin Zhu (China) 6-4, 6-0
Maria Sakkari (Grecia) — Anett Kontaveit (Estonia) 6-0, 6-4
Su-Wei Hsieh (Taiwan) — Karin Knapp (Italia) 6-3, 2-0 (abandon Knapp)
Ekaterina Makarova (Rusia/N.30) — Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-0, 4-6, 6-1
Donna Vekic (Croația) — Lizette Cabrera (Australia) 7-5, 6-2
Naomi Osaka (Japonia) — Luksika Kumkhum (Thailanda) 6-7 (2/7), 6-4, 7-5
Johanna Konta (Marea Britanie/N.9) — Kirsten Flipkens (Belgia) 7-5, 6-2
Océane Dodin (Franța) — Cagla Buyukakcay (Turcia) 7-5, 6-7 (1/7), 6-2
Caroline Garcia (Franța/N.21) — Katerina Bondarenko (Ucraina) 7-6 (7/4), 6-4
Nicole Gibbs (SUA) — Timea Babos (Ungaria/N.25) 7-6 (7/3), 6-4
Irina Falconi (SUA) — Xinyun Han (China) 6-1, 7-5
Lucie Safarova (Cehia) — Yanina Wickmayer (Belgia) 3-6, 7-6 (9/7), 6-1