Scandal la naţională! Un jucător a dezvăluit că Daum i-a transmis să tacă. Nu l-a mai chemat
Christoph Daum e pe picior de plecare de la echipa naţională, iar acum ies la suprafaţă conflictele neamţului cu tricolorii.
De exemplu, s-a aflat de ce Gabi Torje n-a mai fost convocat de 1 an de zile: mijlocaşul Karabukspor şi-a exprimat un punct de vedere în vestiar, iar Daum n-a fost de acord cu asta. În consecinţă, nu l-a mai chemat pe Torje.
”Lui Daum nu i-au plăcut jucătorii cu personalitate, cei care au mereu un cuvânt de spus, nu mă refer la personalitate sportivă, mă refer la cei care mai vorbesc cât de cât. Adică, dacă-ți mai place să faci o glumă, să mai vorbești la un antrenament, nu e bine. Lui nu i-au plăcut genul ăsta de jucători și i-a eliminat pe rând.
Voia jucători care nu zic nimic, care țin capul plecat, să fie liniște în vestiar, să nu vorbească nimeni și să trăim după reguli după care nu am trăit până acum”, a spus Torje la Digisport.