MENIU

Scandal în box. Un mare sportiv a fost suspendat şi amendat cu 250.000 de euro

Boxerul rus Aleksandr Povetkin a fost suspendat pentru o perioadă nedeterminată și amendat cu suma de 250.000 dolari de către World Boxing Council (WBC) din cauza celor două teste pozitive antidoping înregistrate în 2016, informează presa online americană.

Aleksandr Povetkin, 37 ani, cu 31 victorii și o înfrângere la categoria grea, urma să lupte anul trecut cu americanul Deontay Wilder în luna mai pentru titlul mondial WBC și apoi cu canadianul Bermane Stiverne pentru titlul mondial interimar WBC în luna decembrie, dar ambele meciuri au fost anulate din cauza testelor pozitive ale rusului la meldonium și apoi la ostarină, potrivit Agerpres.

Rusul va putea cere ridicarea suspendării peste un an și va trebui să participe un la program specific de testare antidoping al Asociației voluntare antidoping care colaborează cu WBC. Povetkin poate aduce însă noi probe care să-l exonereze în ce privește testul pozitiv la ostarină.

WBC a anulat meciul din 6 decembrie, dar testele efectuate pe 13 și 15 decembrie au fost negative, iar ostarina are nevoie de 12 luni pentru a fi eliminată din corp, astfel că Povetkin ar fi putut ingera substanța interzisă fără știința sa. La testul pozitiv la meldonium din 21 mai, WBC a decis să nu-l sancționeze pe pugilistul rus, campion olimpic la Atena în 2004.

Mai multe articole despre:
box amendă Aleksandr Povetkin