MENIU

S-a schimbat antrenorul la CFR Cluj. L-au dat afară pe Francisc Dican

Portughezul Antonio Conceicao este noul antrenor al echipei CFR Cluj, el înlocuindu-l pe Francisc Dican, care şi-a reziliat contractul cu gruparea ardeleană după remiza, scor 0-0, înregistrată, vineri, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, în etapa XXI-a a Ligii I.

"Într-o perioadă în care avem mare nevoie de un grup unit, credem cu tărie că Toni poate face asta, poate aduce echipa din nou acolo, unde îi este locul: sus în clasament!

Toni Conceicao vine la CFR într-un moment în care toată suflarea alb-vişinie speră în «miracole», însă noi credem în Toni şi suntem siguri că modul său de pregătire îi poate revitaliza pe băieţi, iar meciul cu Botoşani nu vine ca un test, ci vine ca o bătălie în care mergem cu capul sus, în lupta pentru play-off", a notat, marţi, site-ul oficial al clubului CFR Cluj, citat de Mediafax.

Conceicao, în vârstă de 54 de ani, a mai pregătit pe CFR Cluj în perioada aprilie-noiembrie 2009, cucerind Cupa României şi Supercupa României. În Liga I, portughezul a mai antrenat formaţiile FC Braşov (decembrie 2010-iulie 2011) şi Astra (ianuarie-martie 2012).

El a mai condus în ţara sa natală echipele Sporting Braga, Naval, Estrela Amadora, Vitoria Setubal, Trofense, Belenenses Lisabona, Sporting Braga B, Moreirense şi Olhanense. Conceicao a antrenat ultima dată echipa Al-Faisaly din Arabia Saudită, fiind înlocuit în vară de Liviu Ciobotariu.

Ca jucător, Conceicao a evoluat la Sporting Braga (1975-1981, 1985-1989), Riopele (1981-1982), Vizela (1982-1985) şi FC Porto (1989-1991).

După 21 de partide, CFR Cluj ocupă locul 9 în Liga I, cu 23 de puncte, la opt puncte de locul 6 (ASA Târgu Mureş), ultimul care asigură prezenţa în play-off. CFR Cluj a fost penalizată cu şase puncte de FRF pentru datorii şi aşteaptă o decizie de la TAS la memoriul făcut pentru a-şi recupera punctele.

Conceicao va redebuta pe banca tehnică a clujenilor, duminică, de la ora 20.30, într-o partidă programată în deplasare, cu FC Botoşani, în etapa a XXII-a a Ligii I.

Mai multe articole despre:
CFR Cluj Antonio Conceicao dican