S-a aflat cel mai probabil înlocuitor al lui Daum. E tot străin, a antrenat Steaua şi Dinamo
Neamţul Christoph Daum şi-a compromis viitorul pe banca naţionalei noastre după ce a ratat calificarea la CM 2018 din Rusia.
Răzvan Burleanu şi colegii de la FRF caută deja înlocuitor pentru actualul selecţioner, iar favoritul lor se numeşte Walter Zenga, italianul care a antrenat în România formaţiile Steaua şi Dinamo.
Walter Zenga a fost la un pas de a fi antrenorul tricolorilor încă de vara trecută, dar Răzvan Burleanu s-a răzgândit în ultimul moment.
"Nu că am avut contact, eu am fost clar...clar am vorbit. Eram comentator la Rai, la Campionatul European şi a rămas că ne vedem sâmbătă la Bordeaux pentru Italia - Germania şi apoi ne întoarcem împreună duminică. Luni urma să facem conferinţa de presa", a spus Zenga, pentru ca apoi să explice de ce nu a mai ajuns pe banca tricolorilor: "Vineri am primit mesaj de la domnul Burleanu care mi-a zis că închidem aici pentru că are altă opţiune: Daum.
Cu un antrenor care nu ştie, care nu se pricepe la fotbalul din România e greu. El nu ştia cum e mentalitatea jucătorului şi ăsta e un handicap. Eu mă simt pregătit pentru a deveni antrenor de echipă naţională. Nu e uşor, trebuie să ai multă experienţă", a spus Zenga pentru Digisport.