MENIU

Rusul Roman Abramovici încearcă să dea o mare lovitură în Europa. Toată Anglia vorbeşte despre asta

Patronul rus al formaţiei Chelsea Londra, Roman Abramovici, în vârstă de 49 de ani, s-a întâlnit cu tatăl lui Lionel Messi, Jorge, iar cei doi au discutat despre un eventual transfer în Premier League al fotbalistului argentinian de la FC Barcelona, informează The Sun.

Potrivit aceleiaşi surse, întâlnirea dintre cei doi a avut loc, în urmă cu doar câteva zile, pe unul dintre iahturile miliardarului rus, conform Mediafax.

În schimbul lui Messi, Abramovici ar fi dispus să plătească aproximativ 110 de milioane de lire sterline şi să îi ofere acestuia un salariu săptămânal de 600.000 de lire sterline.

Abramovici încearcă astfel să profite de faptul că Lionel Messi şi familia sa se simt nedreptăţiţi de autorităţile spaniole, după ce jucătorul şi tatăl său au primit 21 de luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 2 milioane de euro pentru fraudă fiscală.

Lionel Messi, în vârstă de 29 de ani, a jucat de-a lungul carierei numai la FC Barcelona, însă decoamdată nu şi-a prelungit actualul contract pe care îl are cu clubul catalan, scadent în vara anului 2018.

Mai multe articole despre:
Chelsea Messi Roman Abramovici