MENIU

RUSIA-ROMÂNIA, LIVE. Ultimul meci al naţionalei din 2016. Daum: Va fi o partidă specială

RUSIA-ROMÂNIA, LIVE. Marți, 15 noiembrie, de la ora 18:00, la Groznîi, reprezentativa României întâlnește Rusia într-un meci amical. Este ultima partidă a selecționatei noastre din 2016. Meciul va fi televizat de DolceSport 1 

RUSIA-ROMÂNIA, LIVE. Întâlnirea va fi condusă la centru de Aleksei Kulbakov din Belarus, care va fi ajutat de asistenții: Dmitri Juk și Oleg Maslianko, ambii tot din Belarus.

Pentru această partidă, selecționerul Christoph Daum are la dispoziție un lot format din 19 jucători. 

“Va fi o partidă specială, un eveniment sportiv deosebit pentru Groznîi și pentru această regiune. Mă bucur că vom întâlni echipa Rusiei pregătită de Stanislav Cherchesov, prietenul meu de foarte multă vreme. Acest meci de pregătire ne va ajuta mult să construim pentru îndeplinirea obiectivului nostru, calificarea la Campionatul Mondial din 2018”
Christoph Daum, potrivit frf.ro.

“Am venit cu mare plăcere să jucăm acest meci contra Rusiei, o echipă pe care o respectăm, cu fotbaliști de calitate. Sunt sigur că va fi un meci frumos cu un nivel fotbalistic ridicat. Am fost primiți cu căldură aici și mă bucur că avem șansa acestui test. L-am întrebat pe Gicu Grozav, firește, care sunt punctele forte și punctele slabe ale adversarilor”
Costel Pantilimon

“Avem nevoie de un rezultat care să ne ridice moralul după înfrângerea cu Polonia. Pentru mine nu e doar o partidă amicală, vreau să învingem, avem nevoie de liniște ca să ne continuăm drumul spre Campionatul Mondial. Eu chiar cred că vom fi în Rusia în 2018, am încredere în echipa noastră și, chiar dacă vom termina pe 2 în grupă, vom trece de baraj și vom reveni în elita mondială” 
Florin Andone

După întâlnirea cu jurnaliștii ruși și români, echipa națională a efectuat antrenamentul oficial pe arena cu o capacitate de aproape 31.000 de locuri, inaugurată în 2011, pe care își dispută partidele de acasă echipa de primă ligă rusă FC Terek. Sesiunea de antrenament a durat 60 de minute, jucătorii acomodându-se cu gazonul și terenul.