Rugby: Harlequins: "Meciul cu Timișoara Saracens va fi o experienţă interesantă"
Partida de sâmbătă contra campioanei României la rugby, Timișoara Saracens, în Challenge Cup, va fi o ''experiență interesantă'', spune fundașul echipei engleze Harlequins, James Chisholm.
''Va fi o experiență interesantă, vom merge acolo însă să câștigăm. Vrem să revenim pe prima poziție în grupă și să îndreptăm ce a fost greșit până acum'', a spus jucătorul englez, conform site-ului competiției europene, citat de Agerpres.
Pentru echipa londoneză partida de sâmbătă va fi prima, după o pauză de 13 ani, contra unei formații care nu evoluează într-o țară participantă în Six Nations.
Timișoara Saracens va primi replica celor de la Harlequins sâmbătă, 10 decembrie, în meci tur, care va avea loc pe stadionul ''Dan Păltinișanu'', intrarea fiind liberă. Pe 17 decembrie, cele două formații se vor întâlni din nou, pe arena londoneză "Twickenham Stoop".
Bănățenii sunt ''lanterna roșie'' în grupa a 5-a din Challenge Cup, cea de-a doua competiție valorică europeană intercluburi, fără niciun punct în două meciuri, în timp ce Harlequins este pe locul 2 (7 puncte), după Edinburgh, liderul la zi (10 puncte). Pe locul 3 se află Stade Francais, cu 5 puncte.
Timișoara Saracens a pierdut acasă cu 17-59 în fața lui Edinburgh și în deplasare cu 0-27 în fața lui Stade Francais.
Quins a câștigat cu 43-21 meciul cu Stade Francais și a pierdut cu 35-36 în fața scoțienilor de la Edinburgh.
În campionatul Angliei, Harlequins a fost învinsă în etapa trecută din Aviva Premiership, în deplasare, de Newcastle Falcons cu 38-32. În clasamentul Aviva Premiership, Harlequins este pe locul 6, cu 23 de puncte (5 victorii, 5 înfrângeri), la egalitate cu echipele de pe locurile 7 și 8, Newcastle Falcons și Gloucester Rugby, dar la 15 puncte în urma liderului Saracens.
În luna noiembrie, ''arlechinii'' au jucat, pe teren propriu, un meci de pregătire contra puternicei selecționate Maori All Blacks, pierdut cu 10-26.