MENIU

România, prima echipă eliminată de la EURO 2016

<p>EURO 2016. Tricolorii, &icirc;nainte de meciul cu Albania: "Suntem conștienți"</p>

Reprezentativa României a fost învinsă, duminică seară, la Lyon, cu scorul de 1-0, de selecţionata Albaniei, şi a fost eliminată de la Campionatul European încă din faza grupelor, scrie News.ro.

În celălalt meci al grupei, Franţa şi Elveţia a remizat la Lille, scor 0-0, tot duminică. Astfel, România a ocupat ultimul loc în grupă

Grupa A a fost câştigată de Franţa, cu 7 puncte, urmată de Elveţia, cu 5 puncte, Albania, cu 3 puncte şi România, cu un punct. Franţa şi Elveţia sunt calificate în optimi, Albania trebuie să aştepte pentru a vedea dacă se află între cele patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament, din cele şase grupe.

România a pierdut anterior cu Franţa, scor 1-2, şi a remizat cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Iordănescu aveau ca obiectiv calificarea în optimile de finală ale Euro-2016.

Acesta a fost meciul cu numărul 100 pentru selecţionerul Anghel Iordănescu pe banca tehnică a României şi probabil ultimul.

La Lyon, golul victoriei albanezilor a fost marcat de Sadiku '43

Românii au început mai bine partida, dar fără ocazii foarte mari. Stancu a şutat de la distanţă, puţin peste poartă ('3), apoi Hoban a tras şi el, dar Berisha a apărat în doi timpi ('5). Cea mai mare ocazie a tricolorilor a avut-o tot Stancu. El a şutat din vole un balon respins la întâmplare de un fundaş albanez, mingea fiind apărată de Berisha ('8). Ultima acţiune notabilă i-a aparţinut lui Alibec, cu  o boltă tot de la distanţă, însă mingea a trecut pe deasupra porţii ('14).

În această perioadă, albanezii s-au apărat doar, uneori peste limita regulamentului. Basha a comis un fault la jumătatea terenului, între galben şi roşu, lovindu-l cu crampoanele în umăr pe Hoban şi rupându-i tricolul. Kralovec a acordat doar avertisment.

După primul sfert de oră, "tricolorii" şi-au cam terminat "benzina" şi albanezii au prins curaj. După un şut slab trimis de Basha ('20), Lenjani a avut o ocazie uriaşă în minutul '23. Săpunaru a fost contrat tare la mijlocul terenului şi jucătorii adverşi au declanşat un contraatac în trei, Sadiku a centrat de pe partea dreaptă, unde se apăra Măţel, iar Lenjani a şutat din şase metri peste poartă.

Albanezii au crescut ritmul şi au căutat să speculeze în continuare improvizaţia lui Iordănescu, fundaşul dreapta Măţel în locul lui Raţ, fundaş stânga. Memushaj a pătruns fără problme în careu, în zona lui Măţel, dar a tras în Tătăruşanu din unghi ('35). A urmat un corner, în urma căruia Basha, nemarcat, a reluat peste poartă, din interiorul careului.

România a mai echlibrat apoi partida şi a dominat fără să atace poarta adversă. Când repriza se întrepta către un 0-0, Memushaj  a centrat de pe aceeaşi parte dreaptă, Tătăruşanu a ieşit greşit, Chiricheş nu a intervenit, iar Sadiku a trimis cu capul balonul în poartă, fără probleme ('43).

La pauză, Iordănescu l-a trimis pe teren pe Sânmărtean, în locul unui mijlocaş defensiv, Prepeliţă. Deşi a mai iuţit puţin jocul la mijloc, România nu şi-a creat ocazii periculoase. Albanezii au tras de timp cât au putut şi au căutat să dea lovitura pe contraatac.

România l-a pierdut pe Alibec ('57), accidentat grav după un duel cu un adversar. Atacantul Astrei a fost scos pe targă, fiind suspect de o ruptură de ligamente la piciorul stâng.

Prima ocazie din repriza a doua, unica a românilor, a apărut abia în minutul 76, când Andone, intrat în locul lui Adi Popa, a şutat în transversală după o pătrrundere pe partea dreaptă.

În rest, românii au tras la poartă de la distanţă, fără a-l pune în pericol pe Berisha. Albanezii au ţinut balonul şi s-au apărat  cu uşurinţă, anulând orice tentativă de atac viguros a adversarilor.

Au evoluat următoarele echipe:

România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Măţel - Hoban, Prepeliţă (Sânmărtean '46) - Adi Popa (Andone '68), Stanciu, Stancu - Alibec (Torje '57). Selecţioner: Anghel Iordănescu.

Albania: Berisha - Hysaj, Arlind Ajeti, Mavraj, Agolli - Lila, Abrashi, Basha (Cana '83), Memushaj, Lenjani (Roshi '77) - Sadiku (Balaj  '59). Selecţioner: Gianni De Biasi.

Cartonaşe galbene: Măţel '53, Săpunaru '85, Torje '90+3 / Basha '6, Memushaj '85, Hysaj '90+4

Meciul a fost arbitrat de cehul Pavel Kralovec, ajutat de asistenţii Roman Slysko (Slovacia) şi Tomas Mokrusch (Cehia) şi de arbitrii adiţionali Petr Ardeleanu şi Michal Patak, ambii din Cehia. Arbitru de rezervă a fost grecul Tasos Sidiropoulos.

Mai multe articole despre:
EURO 2016 românia-albania