MENIU

România - Olanda 0-3. Gică Popescu l-a "urecheat" pe Contra din cauza deciziilor de la naţională

<p>GICĂ POPESCU </p>

România a pierdut, 0-3, amicalul cu Olanda, iar Gică Popescu l-a criticat pe Contra din cauză că nu i-a introdus deloc pe Băluţă şi Bnacu de la CSU Craiova în cele două amicale, cu Turcia şi Olanda.

"Trebuie să realizeze că nu mai este antrenorul lui Dinamo", i-a reamintit "Baciul" lui Contra.

”Sper să nu se supere Cosmin, dar, în seara aceasta, am avut senzația că nu a realizat că e antrenorul echipei naționale. A chemat jucători pe care nu i-a băgat deloc în ambele meciuri. Cred că singurii pe care nu i-a băgat sunt cei doi jucători ai Craiovei, Bancu și Băluță. Dacă tot chemi jucători la echipa națională, atunci trebuie să-i bagi în meciurile amicale.

Băluță e unul dintre cei mai în formă jucători din campionat. Cosmin trebuie să realizeze că nu mai este antrenorul lui Dinamo. Este antrenorul echipei naționale. Pe Hanca îl iei și îl bagi titular. Eu dacă eram antrenorul echipei naționale, nu l-aș fi convocat, după ceea ce s-a întâmplat. Pe el îl bagi pentru că vine de la Dinamo și pe ceilalți doi, nu, pentru că vin de la Craiova?”, a spus Gică Popescu la Digisport.

Mai multe articole despre:
GICA POPESCU Cosmin Contra