MENIU

România a pierdut cursa către CM 2018. Ce spune selecționerul Contra după meciul cu danezii

Contra, la naţională

România a pierdut orice speranță de participare la campionatul mondial de fotbal din 2018, din Rusia. Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică seara, că în meciul cu Danemarca a introdus pe final încă un atacant, pe George Țucudean, pentru a egala, lucru care s-a și întâmplat, jucătorul formației FC Viitorul contribuind decisiv la golul marcat de Ciprian Deac.

"Nu sunt un antrenor cu fler, dar nu mai aveam nimic de pierdut. Eram în zece oameni și l-am introdus pe Țucudean pentru a egala și mi-a ieșit. Știam că Țucudean este puternic acolo, în fața porții, iar el a intrat foarte bine. A șutat la acea fază, iar Deac a înscris", a spus Contra la TVR 1.

"Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, o echipă puternică din punct de vedere fizic, care a evoluat în multe momente la limita efortului. Iar noi am reușit în bună parte să facem față. Am controlat bine prima repriză, când nici ei, dar nici noi nu ne-am creat ocazii foarte mari. În repriza a doua le-am spus băieților să încercăm să stăm mai mult în jumătatea lor de teren, lucru pe care l-am reușit în primele minute. A venit însă apoi acel penalty și imediat am rămas în zece oameni după eliminarea lui Ganea. Eu sunt mulțumit de băieți, de atitudinea lor. I-am felicitat pentru efortul depus pentru că am alergat în zece oameni împotriva unei echipe care avut posesia", a adăugat selecționerul.

Acesta a menționat că își dorește ca jucătorii naționalei României să evolueze în următoarele partide cum au făcut-o în ultimele minute ale întâlnirii cu Danemarca. "Le-am spus băieților la sfârșit că ăsta este spiritul pe care îl vreau la echipa națională. Nu trebuie să ne dăm bătuți niciodată și să dăm mereu totul pentru a câștiga", a menționat Cosmin Contra.

România, ultimul meci din preliminariile CM 2018. Golul marcat pune probleme danezilor

Mai multe articole despre:
fotbal Cosmin Contra Danemarca - România