MENIU

Simona Halep, Roland Garros. Simona Halep - Serena Williams, în primul tur la Roland Garros?

Al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros, începe sâmbătă la Paris. Serena Williams (36 de ani) nu se va bucura de statutul de cap de serie la Roland Garros (28 mai - 10 iunie), au anunţat, marţi, organizatorii Openului Franţei. 

Astfel, fostul lider mondial, aflat acum pe locul 453 WTA, poate întâlni un adversar puternic încă din primul tur al competiţiei din capitala Hexagonului, inclusiv pe Simona Halep.

Marea jucătoare americană a luat o pauză de un an şi o lună imediat după al 23-lea titlu de Grand Slam al carierei, cucerit la Australian Open 2017, pentru a-i da naştere fiicei sale, Olimpia, potrivit Mediafax. Acum pe locul 453 în ierarhia mondială, cu doar 75 de puncte, sora mai mică a familiei Williams a participat la doar două turnee în 2018, Indian Wells şi Miami, şi a sărit peste competiţiile de la Madrid şi Roma pentru a se afla într-o formă cât mai bună la ora startului de la Roland Garros.

Citiţi şi:

Veste senzațională primită de Simona Halep chiar înainte de Rolland Garros

Mai multe articole despre:
Roland Garros Serena Williams Simona Halep