Roberta Vinci va deveni cea mai vârstnică debutantă în top 10 WTA. Câţi ani are italianca
Italianca Roberta Vinci va deveni, luni, la 33 de ani și patru zile, cea mai vârstnică jucătoare de tenis care debutează în top 10 al clasamentului mondial WTA.
Vinci va încununa astfel șase luni de succes, care au cuprins finala jucată la US Open, calificarea la Turneul Campioanelor de la Zhuhai, precum și câștigarea celui mai important titlu al carierei, săptămâna trecută, la Sankt Petersburg.
Totodată, Vinci va deveni a patra jucătoare italiană care pătrunde în top 10 WTA, precizează site-ul circuitului profesionist feminin, conform Agerpres.
Cea mai bună clasare a sa de până acum a fost în 2013, când a stat timp de zece săptămâni pe locul 11 în lume.
Într-un top al celor mai vârstnice debutante în Top 10, Vinci le devansează pe olandeza Betty Stove, care intra în elită la data de 2 octombrie 1976, la vârsta de 31 de ani și 100 de zile, precum și pe compatrioata sa Francesca Schiavone, care pătrundea în top 10 la 7 iunie 2010, la vârsta de 29 de ani și 349 de zile. Statistica este efectuată începând din 1975.