MENIU

Rinat Ahmetov: Jucătorii nu au de ce să se teamă, suntem pregătiţi să le garantăm siguranţa

Mircea Lucescu şi Rinat Ahmetov

Patronul clubului Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a confirmat că şase fotbalişti nu au revenit în Ucraina cu echipa pregătită de Mircea Lucescu, însă a precizat că speră ca aceştia se vor răzgândi şi se vor prezenta la lot, el menţionând că jucătorii nu au de ce să se teamă.

Ahmetov a mai menţionat pentru agenţia R-Sport, citată de site-ul oficial al grupării ucrainene, că în ceea ce îl priveşte pe Mircea Lucescu nu a avut nicio problemă, scrie Mediafax.ro. 

"Este adevărat, şase jucători nu au venit - Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Facundo Ferreyra şi Ismaily. Nu exclud varianta ca aceşti jucători să revină la echipă rapid, unii dintre ei chiar luni. Jucătorii au contracte pe care trebuie să le respecte. Cred că dacă nu vin, ei vor fi primii care vor avea de pierdut. Fiecare are o clauză de reziliere, de zeci de milioane de euro. Dacă vrea cineva să reducă suma cu un milion, o astfel de decizie este dreptul nostru. Sper că logica şi sufletul vor fi mai puternice decât o înţelegere greşită a situaţiei şi că jucătorii nu se vor lăsa pradă tentaţiei şi fricii. Mai ales pentru că nu au de ce să se teamă. Suntem pregătiţi să le garantăm siguranţa. Nu ne vom asuma riscuri şi oricum nu vom duce fotbaliştii în locuri periculoase", a spus Rinat Ahmetov.

Mai multe articole despre:
fotbalişti Şahtior Doneţk Rinat Ahmetov