MENIU

Revenire spectaculoasă în box, la 54 de ani

Frank Bruno nu poate reveni în ring - este decizia luată, luni, de forul din Marea Britanie care supervizează boxul din Insulă. "Agentul meu a fost informat de către Corpul de Control dim Boxul Britanic că, dacă voi depune cerere pentru acordarea unei licenţe, aceasta va fi respinsă", a anunţat Frank Bruno, prin intermediul contului oficial de Twitter, la câteva ore după ce vestea că îşi doreşte o revenire în ring, la 20 de ani de înfrângerea în faţa lui Mike Tyson, a acaparat atenţia întregii lumii.

Dave Davies, agentul fostului campion de la categoria grea, a confirmat, pentru ESPN, poziţia British Boxing Board of Control şi a adăugat: "Frank, la fel ca multe alte staruri din sport, duce dorul zilelor de glorie şi faptul că şi-a urmărit fiul la antrenament i-a reaprins apetitul pentru o revenire în ring. Dar am primit răspunsul oficialilor şi trebuie să respectăm această decizie".

Pugilistul englez Frank Bruno, campion mondial WBC la categoria grea în 1995, şi-a anunţat revenirea în boxul profesionist la 54 de ani, în timpul unei emisiuni televizate, anunţă ediţia online a cotidianului britanic The Sun, conform Mediafax.

Prezent în platoul emisiunii "This Morning", de la ITV, Bruno a declarat că a continuat să se antreneze şi după retragerea din 1996 şi e pregătit să urce acum în ring, la o distanţă de 20 de ani de la ultimul meci oficial.

"M-am antrenat în sală în tot acest timp şi vreau să revin în lumea boxului! Nu am de ales, mă antrenez în fiecare zi", a declarat Frank Bruno.

Bruno a deţinut centura de campion mondial WBC pentru şase luni, între 1995 şi 1996, după ce l-a învins prin decizie unanimă pe Oliver McCall. Pe 16 martie 1996, Frank Bruno îşi pierdea centura după ce era învins prin K.O. tehnic, în runda a treia, de Mike Tyson, după care îşi anunţa retragerea, la sfatul medicilor. O lovitură a lui Tyson i-a provocat lui Bruno răni grave la un ochi, iar medicii i-au transmis atunci britanicului că riscă să orbească dacă va mai boxa. De-a lungul carierei, Bruno a luptat în 45 de meciuri, înregistrând 40 de victorii (38 prin KO) şi cinci înfrângeri.

Mai multe articole despre:
box Frank Bruno