MENIU

Reacţia uluitoare a lui Bellu şi Bitang, după ce Maria Olaru a dezvăluit că era bătută

Reacţia uluitoare a lui Bellu şi Bitang, după ce Maria Olaru a dezvăluit că era bătută

Maria Olaru a lansat o carte în care a povestit momentele grele prin care a trecut în copilărie. Fosta sportivă a scos la lumina clipele dificile de la antrenamente şi a vorbit despre un sistem extrem de dur. Mariana Bitang şi Octavian Bellu au intrat direct la WOWbiz şi au comentat pasajele cărţii care au stârnit atâta vâlvă.

"Mă întristează ceea ce aud. Chiar dacă a scris şi de bine, aşa se întâmplă la noi, presa scoate în evidenţă numai ce poate să şocheze. Am văzut că Maria şi-a ţinut un jurnal în care şi-a notat anumite lucruri. Ştiam că există în obiceiul gimnastelor să ţină un astfel de jurnal, dar chiar după atâtea vreme, un jurnal scris de un copil la 12 ani reprezintă viziunea pe care o avea despre viaţa de gimnastă la vârstă respectivă. Eu nu o să întru în polemică cu Maria Olaru. Am muncit împreună şi rezultatele s-au văzut. Şi eu şi Maria suntem produsul unui sistem cu lumini şi umbre. Eu nu-mi aduc aminte în 1994 să fi avut o ieşire violentă", a spus Bellu.

"Este o formulă de marketing care costă foarte mult imaginea gimnasticii româneşti. Maria Olaru dă într-un sistem care şi aşa traversează momente destul de critice. M-au sunat foste colege de-ale ei. Întreb şi eu retoric când trăirile ei erau cele reale. Am în faţă un mail pe care mi l-a trimis în anul 2002 în care abandonase deja activitatea de performanţă de 2 ani. Ea nu a fost singură în sala. Mai sunt şi colege de-ale ei şi au şi ele un punct de vedere. Îi sugerez să mai scrie o carte în care să scrie comentariile ei şi injuriile la adresa antrenorilor care au determinat anumite reacţii", a completat Mariana Bitang.

Gimnasta Maria Olaru, mărturii şocante:"Mi-a îndesat câteva palme. Şi are domnul Bellu o mână grea!"

Mai multe articole despre:
Mariana Bitang Maria Olaru