Rafael Nadal a câştigat pentru a noua oară turneul de la Roland Garros
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul unu, a câştigat pentru a noua oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins, în finală, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, 6-4, pe sârbul Novak Djokovici, al doilea favorit al competiţiei, informează AFP.
Nadal a devenit primul jucător care s-a impus de cinci ori consecutiv la French Open.
Tenismanul spaniol a cucerit al 14-lea său trofeu de Grand Slam şi l-a egalat pe americanul Pete Sampras. Lider în acest clasament este elveţianul Roger Federer, cu 17 titluri de Grand Slam.
Rafael Nadal are o singură înfrângere la Roland Garros în întreaga sa carieră, după ce a pierdut în optimi de finală în 2009, în faţa suedezul Robin Soderling.
Novak Djokovici, care a fi redevenit liderul clasamentului mondial dacă ar fi câştigat finala de la Roland Garros, a suferit a treia înfrângere în faţa lui Nadal pe zgura de la French Open, după finala din 2012 şi semifinala de anul trecut.
Mai multe articole despre:
turneu
Rafael Nadal
căştigător
Novak Djokovici
Roland Garros 2014
finala masculina