MENIU

PUTIN: "Nu este loc de dopaj în sport!" CIO se pronunţă duminică. 14 ţări vor excluderea Rusiei

<p>Vladimir Putin&nbsp;</p>

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut vineri înființarea unei comisii independente, alcătuită și din experți străini, care să se ocupe de problema dopajului din Rusia, în condițiile în care Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va lua o decizie legată de prezența sportivilor din această țară la Jocurile de la Rio, scrie presa internațională.

"Insist, o comisie independentă în care să poată intra experți ruși și străini în domeniile medicinei, jurisprudenței și figuri cunoscute ale sportului și ale vieții publice", a afirmat Putin, luând cuvântul la o reuniune a guvernului. El a sugerat ca această comisie să fie condusă de Vitali Smirnov, fost vicepreședinte al CIO, în prezent membru de onoare al acestei organizații.

Putin l-a descris pe Smirnov, membru al CIO între 1971 și 2015, ca fiind "o persoană cu reputație ireproșabilă".

"Poziția oficială a puterii ruse, atât a guvernului cât și a președintelui, a noastră, a tuturor, se reduce la a afirma că nu există și nu poate exista loc pentru dopaj în sport", a spus Putin.

El a făcut aceste declarații a doua zi după excluderea atleților ruși de la JO 2016 și cu două zile înainte ca CIO să ia o decizie privind o eventuală excludere totală a Rusiei de la Jocurile de la Rio.

Un număr de 14 agenții naționale antidoping presează CIO să excludă Rusia

Nu mai puțin de 14 agenții naționale de luptă împotriva dopajului, între care USADA (SUA) și NADA (Germania), au trimis, joi, o scrisoare comună președintelui CIO, Thomas Bach, în care se cere excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice din 2016, informează AFP, preluat de Agerpres.

"Conform concluziilor raportului McLaren, care au fost acceptate de Agenția Mondială Antidopaj (AMA-WADA), de CIO și de mișcarea olimpică, și ținând cont de puținul timp care a mai rămas până la Jocurile Olimpice de la Rio, noi credem că este necesar pentru CIO să ia atitudine pentru a respecta Carta olimpică și integritatea Jocurilor Olimpice de la Rio", se arată în scrisoare, accesibilă pe site-ul Centrului canadian pentru etică în sport, unul din semnatari.

"CIO nu poate, nu trebuie, să delege această responsabilitate altora. În consecință, noi cerem CIO să-ți exercite autoritatea în numele Cartei olimpice, suspendând Comitetul olimpic rus și excluzându-l de la Jocurile de la Rio", se mai arată în text.

Directorii celor 14 agenții antidoping semnatare (Germania, Austria, Canada, Danemarca, Egipt, Spania, SUA, Finlanda, Japonia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia și Elveția) au reclamat punerea în practică a unui "task force" desemnat să definească criteriile conform cărora sportivii ruși pot fi recalificați individual pentru a participa la Jocurile de la Rio sub drapel neutru.

"Orice decizie nu este rezonabilă și în măsură să protejeze valorile olimpismului", se mai arată în comunicat.

Comitetul Executiv al CIO trebuie să se pronunțe duminică asupra prezenței sau nu a Rusiei, al cărei sistem de dopaj de stat a fost scos în evidență de raportul McLaren, publicat luni, la Rio de Janeiro.

Joi, Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a confirmat validitatea deciziei Federației Internaționale de Atletism (IAAF) de excludere a sportivilor ruși de la JO.

 

Agenția Americană Antidopaj (USADA) cere CIO să excludă Rusia

"Este o situație tristă pentru toți cei care iubesc sportul, în special pentru sportivii ruși care au fost abuzați și pedepsiți pentru acțiunile responsabililor lor, dar este decizia bună", a declarat Travis Tygart, președintele USADA, referindu-se la apelul sportivilor ruși respins de TAS.

"Pentru continuarea evenimentelor, noi, la fel ca un anumit număr de sportivi și alte agenții naționale de luptă împotriva dopajului, sperăm acum, așa cum am cerut în trecut, ca CIO să continue pe acest drum pentru luarea unei decizii", a adăugat Tygart.