Prima explicație a lui Florin Manea după plecarea de la Rapid: “Acolo sunt oameni care nu se pricep”
Fostul oficial din Giulești s-a despărțit recent de echipa din Grant după ce contractul i s-a terminat.
Exact înainte ca rapidiștii să înceapă duelurile decisive pentru promovarea în Liga 1.
”Nu pot să spun că a fost numai decizia lor, pentru că Rapid e casa mea și dacă aș fi forțat puțin lucrurile aș fi rămas. Am decis să o las așa, după doi ani acolo, mi-am dat seama de ce se întâmplă și nu cred că era bine să mai continui. Valoarea mea putea fi văzută în Liga 1.
Nu am fost lăsat să fac foarte multe, am simțit o chestie de suspiciune. Dacă eu propuneam un jucător, se dădea cel mai mic salariu, fără comision, să fie și cel mai bun. Când propunea altcineva, se schimba situația” , a comentat pe Youtube cel care a îndeplinit funcția de director sportiv la alb-vișinii.
Victor Angelescu este unul dintre oamenii de afaceri implicați la club și care încearcă să redea Rapidului gloria de altădată. Manea povestește cum a fost colaborarea cu acesta.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.