MENIU

PREŞEDINTA BRAZILIEI, după înfrângerea în faţa Germaniei: "Nu trebuie să ne lăsăm doborâți"

PREŞEDINTA BRAZILIEI spune că este "FOARTE, FOARTE TRISTĂ" după înfrângerea echipei de către Germani

Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, s-a declarat ""foarte, foarte tristă" după înfrângerea Braziliei în meciul cu Germania, scor 7-1, în semifinalele Cupei Mondiale.

"La fel ca toţi brazilienii, sunt foarte, foarte tristă pentru această înfrângere. Sunt extrem de dezolată pentru noi toţi, pentru suporteri, pentru jucători", a scris Dilma Rousseff pe Twitter, potrivit mediafax.ro.

Reprezentativa Braziliei a fost învinsă de selecţionata Germaniei, cu scorul de 7-1, marţi, la Belo Horizonte, în semifinalele Cupei Mondiale.

"Însă nu trebuie să ne lăsăm doborâți", a adăugat președinta, care le-a cerut brazilienilor să-și ridice capul.

"Brazilia, ridică, scutură praful și revino!", scrie preşedintele ţării pe contul de Twitter citând versurile unei celebre samba, "Volta Por Cima", a compozitorului brazilian Paulo Vanzolini.