Portarul naţionalei, Ciprian Tătărușanu, criticat în Italia după ultimele prestaţii la Fiorentina
Portarul naţionalei, Ciprian Tătărușanu, a fost criticat în Italia după ultimele prestaţii la Fiorentina.
Fostul portar al echipelor Napoli şi Fiorentina, Giuseppe Taglialatela, a declarat, luni, la Radio Blu, că nu-i place internaţionalul român Ciprian Tătăruşanu şi a precizat că sunt portari italieni mult mai buni decât el.
”Nu îmi place Tătăruşanu. Nu sunt nebun, dar există portari italieni mult mai buni decât el, iar Fiorentina ar trebui să se uite spre ei. Mie îmi plac Mattia Perin de la Genoa şi Marco Sportiello de la Atalanta Bergamo", a spus Taglialatela.
Chiar dacă Giuseppe Taglialatela l-a criticat, Tătăruşanu se află în graţiile suporterilor Fiorentinei şi ale antrenorului Paulo Sousa.
Mai multe articole despre:
Ciprian Tatarusanu